„Evadăm alături de cei mai buni cicliști!”. Renault se implică în viața rutierilor

  • Publicat:
  • Actualizat:

Renault va susține și anul acesta competiția Prima Evadare, cel mai mare eveniment de ciclism cross-country din Romania. Astfel, Renault va fi prezent la startul competiției, în ziua de 20 mai, alături de trei modele din gama sa de crossovere: Koleos, Kadjar și Captur.  Lider în vânzări la nivel european, Renault ZOE cu autonomie reala de 300Km- modelul mărcii 100% electric – îi va aștepta pe concurenții care doresc să își încarce telefoanele mobile la finalul cursei, în zona de lounge Renault.

În calitate de partener auto principal, pentru al treilea an consecutiv, Renault susține acest eveniment și promovează un stil de viață sănătos care implica sport, mișcare în aer liber, invitând totodată la evadarea din cotidian. Competiția este organizată de Clubul NoMad Multisport și se desfășoară între București și Snagov, pe un circuit îmbunătățit, ce combină traseu prin păduri și drum nepavat, pe o distanță de 55 de km. In fiecare an s-a dovedit a fi maratonul cu cel mai mare număr de participanți.

„Suntem entuziasmați să „evadam” și în acest an aniversar alături de cei mai buni cicliști, în cea mai cunoscută competiție cross-country din Romania.  Evenimentul ne permite să demonstrăm că Passion for life nu este doar o viziune, ci a devenit un mod de viață pe care ne străduim să îl insuflam și partenerilor noștri – externi și interni. De aceea, alături de mii de pasionați ai ciclismului care vor lua startul în competiție, vom avea și 60 de colegi pentru care sportul, mișcarea și un stil de viață sănătos sunt deja elemente esențiale”, a declarat Elena Apostol, Head of Communication Renault.

Participanții vor avea posibilitatea să utilizeze serviciul Velo Service powered by Renault, un serviciu de suport tehnic, disponibil de la momentul preluării kit-ului de concurs până la start și pe tot parcursul cursei. Renault are pregătită o echipa de profesioniști care vor asigura asistență gratuită celor care au nevoie de o ultimă verificare sau care întâmpină diverse probleme pe traseu (verificare presiune în roți, verificare amortizoare, reglaj furcă, frâne, schimbătoare și înlocuire roți în caz de pană). Velo Service are și o componentă mobilă, sub forma a 4 vehicule de asistență – Renault Kadjar și Renault Captur, echipate corespunzător, care se vor deplasa pe întregul traseu și vor ajuta concurenții să rezolve rapid orice problemă de ordin tehnic. De asemenea, Renault oferă celui mai rapid concurent, pe o porțiune de traseu identificată de organizatori, premiul RS Sprint. Această zonă este pe malul lacului, în spatele Palatului Ghica și are o lungime de 1.000 de metri, fiind marcată corespunzător cu Start/ Finish Segment RS.

Momentele importante ale cursei vor fi transmise live pe canalele de Social Media ale mărcii Renault, astfel încât cei care susțin cicliștii sau nu pot ajunge duminică la eveniment vor putea viziona evoluția favoriților lor.

Peste 60 de angajați ai Grupului Renault s-au înscris în competiție și vor participa la Prima Evadare ca echipă de companie. Așa cum s-a întâmplat și în anii anteriori, prezența importantă a angajaților este o dovada a implicării susținute a mărcii în direcția promovării sportului de masa atât în extern, cât și în intern.

Renault este în permanență preocupat de inovație și dezvoltarea unor motorizări bazate pe un downsizing de ultimă generație, care permite un consum redus de combustibil și păstrează în același timp un nivel excelent de performanțe tehnice și confort în utilizare. Performanțele deosebite în această direcție se datorează noii game de vehicule, dar și succesului motorizării Energy ce reduce consumul de carburant și emisiile de CO2, păstrând fiabilitatea, calitatea și durabilitatea modele din gama Renault.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a înţeles
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×